Timor mortis

Quannu iera picciliddru
mi pariva ca lu tiempu nun passava mai
inveci sciddricava duci duci
da li tetta e da li mura di li casi.
Poi, carusu, accussì cuomu
l'asta di 'na meridiana
ccu la mâ ùmmira nni lu basulatu
misurava lu tiempu ca mi mancava
ppi addivintari ranni.

...

Ora sugnu viecchiu
e mi sicca lu cori quannu viu
cuddrari lu suli e scinniri la notti:
Cu lu sapi -attirrutu mi dumannu-
si dumani mi sdrivigliu”.

Timor mortis conturbat mihi.

 

 

Timor mortis

Quand'ero bambino
mi sembrava che il tempo non passasse mai
invece scivolava dolcemente
dai tetti e dai muri delle case.
Poi, fanciullo, siccome
l'asta d'una meridiana
con la mia ombra sul basolato
misuravo il tempo che mi mancava
per diventare adulto.

...

Ora son vecchio
e mi trema il cuore quando vedo
tramontare il sole e scendere la notte:
Chi sa -atterrito mi domando-
se mi sveglierò domani”.

Timor mortis conturbat mihi.